Biutiful, un pub reinterpretat

Pentru a descoperi originile conceptului de "pub” am investigat enciclopedia și am aflat că acest tip de local își trage esența din vechile taverne romane. Samuel Pepys, un fost membru al parlamentului britanic, îl descria ca "inima Angliei”. Drept dovadă, în multe locuri, pub-ul este punctul principal de interes al orașului, acesta fiind văzut atât ca un loc de discuții, cât și ca unul de distracție și relaxare.

Captivați de istoria pub-ului, arhitecții și designerii de la Twins Studio au dorit să reinterpreteze un astfel de local și să îl plaseze în inima Bucureștiului. Botezat "Biutiful”, acest "remix of a pub” marca Fratelli se integrează perfect în mozaicul de localuri pe care centrul vechi al capitalei ți-l oferă. Este o lucrare de detaliu, un proiect ce amestecă plăcut și balansat noul cu vechiul. Suprafața locului este generoasă și destul de încăpătoare pentru 160 de persoane.

Vara ești întâmpinat de o terasă predominată de leandrii albi și scaune din lemn, iar în sezonul rece intrarea se face remarcată prin zecile de lumânări ce se topesc pe pervazul ferestrelor înalte. Cum pășești în interior vei întâlni pe dreapta butoaiele de lemn pentru whisky, iar pe partea stângă instalațiile din cupru, realizate la comandă în Cehia pentru distilarea berii.

Din vechea clădire încă mai poți descoperi un iz al Bucureștiului interbelic. Pereții sunt în mare parte din cărămidă patinata, alții din faianță albă pe alocuri mâzgălită, iar grinzile din beton sunt lăsate la vedere alături de rețeaua electrică.

Mihai Popescu, designerul și totodată unul dintre beneficiarii Biutiful, ne povestește :"Am acordat o atenție specială iluminatului, am integrat multe obiecte ce îi dau unicitate (cum ar fi trofeul de ren vopsit multi-color). Elementele clasice de pub - barul mare și o zonă destinată berii și whisky-ului - sunt prezente în combinație cu o serie de obiecte vintage: proiectoarele Mole & Richardson din 1969 sau scaunele realizate de arhitectul Friso Kramer.” Acestor piese de mobilier ce datează din 1961 li se alătură centenarele scaune de bar Tolix semnate Xavier Pauchard sau contemporanele Steelwood create de apreciații frați Bouroullec.

Și pentru a respecta întru totul ideea de pub, aici poți gusta o serie de preparate tipice. Poți opta pentru tradiționalul "fish & chips” sau deliciosul "Tower Burger”, realizat doar din antricot de vită.

Beneficiarii îl recomandă ca pe un loc de relaxare zilnică sau warm-up pentru petrecerile din weekend. Pentru cei curioși să descopere un spațiu unic și prietenos, pub-ul Biutiful poate fi găsit pe strada Gabroveni 6-8.

Te-ar putea interesa

Alte articole de blog

Descoperă și alte subiecte de interes legate de evenimente, lansări de produse, profile de designeri sau ghiduri de materiale

Vezi toate
Intro GalleryHAY - designul de calitate este dreptul tuturor

HAY - designul de calitate este dreptul tuturor

Încă de la început, viziunea companiei Intro a fost să lucreze cu branduri ce îi împărtășesc valorile, adică cele ce prezintă un portofoliu de produse concepute de către cei mai buni designeri ai g...

Intro GalleryVerner Panton și stilul Space Age

Verner Panton și stilul Space Age

Anul 1970 reprezintă unul de cotitură atât pentru istoria designului cât și pentru cariera unuia dintre cei ce au definit evoluția esteticii modern. Către o viziune a viitorului în care formele sin...

Intro GalleryIsamu Noguchi - un talent universal

Isamu Noguchi - un talent universal

De-a lungul unei cariere multi fațetate, Noguchi a navigat cu nonșalanță între sculptură, scenografie, design de mobilier și lămpi, interioare dar și grădini sau instalații artistice exterioare. N...

Design IconsEames Lounge Chair acum și pe textil!

Eames Lounge Chair acum și pe textil!

Confortul suprem a reprezentat obiectivul principal atunci când designerii Ray și Charles Eames au decis să conceapă Lounge Chair-ul ce le poartă numele. Noua versiune de Eames Lounge Chair vine în...

Evenimente IntroExpoziția Vitra Prouvé Roadshow la București

Expoziția Vitra Prouvé Roadshow la București

Prouvé este un exemplu excelent al ingeniozității tehnologice ce a marcat mai ales perioada de după al doilea război mondial. În cadrul Romanian Design Week 2023 Intro alături de partenerii locali ...

Ghid de amenajareCum să-ți alegi materialul de tapițerie pentru mobilier

Cum să-ți alegi materialul de tapițerie pentru mobilier

Una dintre cele mai mari provocări atunci când ne pregătim să cumpărăm mobilier tapițat este să știm cum alegem materialul. Este o discuție pe care o avem des cu clienții noștri.

Write some content about what they says about your store.
Write some content about what they says about your store.
Write some content about what they says about your store.